Apocalipsa la vikingi: cum credeau vitejii luptători nordici că se va sfârși lumea

Omenirea a fost fascinată, încă din timpurile cele mai vechi, de modul în care ar putea să se sfârșească lumea.

Au existat fel de fel de teorii, însă puțini au reușit să emită credințe asemenea vikingilor, cei care erau convinși de existența Ragnarök, adică un fel de bătălie finală ce se încheie cu sfârșitul a tot ceea ce știm.

Ce este Ragnarök

Cu greu îi putem acuza pe vikingi de lipsă de imaginație. Ragnarök, conform tradiției, începe cu o iarnă îngrozitoare, mai lungă și mai rece decât orice sezon obișnuit, care duce la foamete și violență.

„Frații se vor lupta și se vor ucide între ei; copiii surorilor vor pângări rudenia”, descrie Völuspá, un poem profetic din secolul al X-lea, din Eddas.

După aproape un an de la această distopie, lucrurile se înrăutățesc și mai mult. Soarele și luna vor fi ambele mâncate de lupi, un eveniment subliniat de Eddas, de asemenea.

Apoi, vine timpul ca giganticul șarpe de mare Jörmungandr să realizeze, în sfârșit, că și-a mestecat propria coadă în tot acest timp și s-o scuipe, provocând o inundație uriașă asemănătoare unui tsunami.

Odată cu inundație vine Naglfar, nava făcută din unghiile de la mâini și de la picioare ale morților, care poartă o armată de giganți ai haosului, condusă de Loki.

Văzând că toate aceste forțe invadatoare invadează Pământul, zeii nordici vor despica cerul și vor mărșălui în josul Bifrost.

Luptând alături de războinicii uciși din Valhalla, Odin și restul Æsirului se vor confrunta cu forțele haosului.

În cele din urmă, „Loki și Heimdall se luptă și se ucid reciproc”, se mai arată în Eddas.

O teorie interesantă vine de la Hilda Ellis Davidson, o folcloristă care s-a specializat în religia celtică, anglo-saxonă și nordică veche la Universitatea din Cambridge. Ea a sugerat că anumite elemente ale mitului Ragnarök ar fi putut fi inspirate de numeroșii vulcani din Islanda.

„Cu siguranță, când citim relatări despre unele dintre erupțiile remarcabile din Islanda în vremuri destul de recente, în special cea a lui Skaptar Yokul, din 1783, sugestia pare demnă de luat în considerare”, a scris ea în cartea ei despre vikingi, din 1990, Zeii și miturile nordului.